Capăt de drum

Aici e capătul de drum, îl văd și îl simt.
Oh, e dureros.
Stau pe bordură, uitându-mă înapoi. Se mai zăresc niște oameni, îmi mai trec prin suflet câteva trăiri, se mai simt urmele lacrimilor pe obraji.
De ce dracu mă mai uit în urmă? te întrebi sigur.
Că uneori sunt un om slab, că las să treacă peste mine oamenii pe care îi iubesc, că am uneori așteptări atât de mari. Și mai ales că am un suflet bun, prea bun.
Am impresia că deși pe mine mă doboară, pe cei din jur îi ajut să treacă peste. Da, o prostie.
Nu am să spun clișeicul ”suntem oameni și greșim”...când de fapt adevarul e „Suntem OAMENI și avem de făcut ALEGERI” .
Și iată-mă aici, la capătul unui drum lung și greu. Nu eu am ales să ajung aici, alți oameni au decis pentru mine ( eu și încrederea mea în oameni). Dar acum, sunt aici.
Am simțit durere tot drumul, dar pentru prima dată durerea nu mai e așa puternică. Aleg să îmi fie liniște.
Stau aici pentru un moment, să îmi trag sufletul. Stau aici, calmăndu-mi gândurile.
E un felinar aici la capăt. Are o lumina slabă momentan, dar poate atunci când voi simți că e momentul potrivit. El îmi va lumina noul drum.