Deschis

Deschide fereastra și simte.
Deschide fereastra și uită.

Comentarii

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Trust

            Atunci când ai trântit ușa după tine ai dezlănțuit o furtună imensă în sufletul meu. Nu mai pot salva nimic. Furtuna a făcut ravagii. Printre vise și speranțe. Gânduri și sentimente.             Eu ți-am dat TOT, a fost greșeala mea. Recunosc. Încerc să mă consolez zicând că poate te-ai panicat, poate era prima dată când aveai parte de atâta iubire. Mi te scurgeai în vene și îmi urlai în cap. Îmi devenisei drog. Dar când eram în cel mai tare trip, medicamentul amar m-a trezit. Rehab. M-am trezit că îmi dexintoxic sufletul de Tine. Fără voia mea. Crede-mă, nu aș fi renunțat la tine. Ți-aș fi fost alături mereu. Dar în timp ce eu ridicam bazale poveștii nemuritoare de iubire,Tu, dărâmai. Am crezut din adâncul sufletul meu că daca eu depun mai mult efort,tu ai fi mai fericit... Dar nu. (2013)
Citiți mai multe

Omul meu cheie.

Uneori viața îți aduce în drum câțiva ”oameni cheie” (așa am să îi numesc). Acei oameni care te învață o lecție, care îți aduc liniște, care te ajută să ințelegi sau să simți. Asta mi s-a întâmplat de curând. Te-am întalnit,”omul meu cheie”.   Dar, o Doamne, în ce hal îmi era sufletul. Și ai înțeles. N-am crezut vreo-dată că mă voi bucura de o călătorie cu metroul în Bucuești. Era noiembrie și frig. Ploua. (clișeic deja) Dar, da, ploua și era frig. Am fugit spre metrou, era aproape de ora închiderii. Am fugit prin coridoare la Unirii. Metroul spre Berceni nu plecase. Am fost norocoși. Eh și de acolo am simțit totul diferit. Am pășit în alt film. (Da, încă eram în metrou. Dar nu locul mă face să spun asta, ci El). Ceva ce mi-am imaginat mereu, se întâmpla acum cu mine. Mai erau oameni în jur dar nu era agitație. Era liniște. Aveam emoții. Ne știam de atât de puțin timp, dar sufletul meu te știa de mai mult de atât. Am avut curajul să fac asta. Stateam unul lângă celalal...
Citiți mai multe

Capăt de drum

Aici e capătul de drum, îl văd și îl simt. Oh, e dureros. Stau pe bordură, uitându-mă înapoi. Se mai zăresc niște oameni, îmi mai trec prin suflet câteva trăiri, se mai simt urmele lacrimilor pe obraji. De ce dracu mă mai uit în urmă? te întrebi sigur. Că uneori sunt un om slab, că las să treacă peste mine oamenii pe care îi iubesc, că am uneori așteptări atât de mari. Și mai ales că am un suflet bun, prea bun. Am impresia că deși pe mine mă doboară, pe cei din jur îi ajut să treacă peste. Da, o prostie. Nu am să spun clișeicul ”suntem oameni și greșim”...când de fapt adevarul e „Suntem OAMENI și avem de făcut ALEGERI” . Și iată-mă aici, la capătul unui drum lung și greu. Nu eu am ales să ajung aici, alți oameni au decis pentru mine ( eu și încrederea mea în oameni). Dar acum, sunt aici. Am simțit durere tot drumul, dar pentru prima dată durerea nu mai e așa puternică. Aleg să îmi fie liniște. Stau aici pentru un moment, să îmi trag sufletul. Stau aici, calmăndu-mi gândurile. ...
Citiți mai multe